Salonul "FLOAREA DE COLȚ"

Salonul

De la Academie la Beauty Palace
FLOAREA DE COLȚ

Din momentul în care au intrat în lumea frumuseții, în 1996, Liliana și Nicu Higiu au deschis o Academie, trei saloane de succes și se pregătesc de demararea unui proiect ambițios, un Beauty Palace. Totul sub numele pe care l-au făcut cunoscut și respectat: Floarea de Colț.
Inceputul a fost destul de sensibil, deoarece pe piața românească nu intraseră încă produsele cu marca ”profesional”, lucru care nu-ți permitea să te impui ca și profesionist și artist. Cu toate acestea, fiind primul centru de estetică privat din Bacău, au fost nevoiți să fie inventivi. Doi ani mai târziu, se bucurau de primele produse profesionale, pe care învățau să le folosească și care le-au adus succes în rândul clientelor.
Dar nu doar produsele profesionale erau pe atunci un minus ci și lipsa de specialiști, deoarece primii șase oameni care formau echipa de atunci proveneau de la Cooperativă în urma desființării unei unități. Era perioada de după Revoluție, când se produceau multe schimbări, multe domenii se desființau, foarte mulți oameni plecau din țară și s-au gândit să înființeze o școală în domeniu, pentru început neacreditată, deoarece legislația de atunci nu permitea acest lucru.

„Eu am terminat o școală de renume la București și încercam să-i îndrum către acolo, în schimb costurile erau foarte mari, erau departe de familii și au preferat să rămână la școala noastră chiar și neacreditată. Când am înființat această școală am intuit că va fi un succes, deoarece în tinerețe am lucrat în învățământ ca și profesor de chimie și mi-a plăcut mult și am vrut să continui și în domeniul frumuseții.“ povestește directorul general Liliana Higiu. „Absolvenții noștri știau deja la final de școală să lucreze cu produse profesionale, mulți dintre ei fiind și acum colabo - ratorii noștri. Când legislația a permis ne-am acreditat școala și de atunci generație după generație se bucură de calitatea muncii noastre.“

În fiecare an facem schimbări În salon pentru a menține ambientul proaspăt și a urmări evoluția tehnologică.

Povestea succesului „Floarea de Colț” s-a scris cu foarte multă muncă, spirit de echipă, profesionalism, brand-urile de lux folosite și permanenta specializare.
„În fiecare an facem mici schimbări în salon pentru a menține ambientul proaspăt și a urmări evoluția tehnologică în această oază de liniște, de unde vine și superlativul frumuseții – cea mai frumosă“, explică Liliana, managerul companiei. Echipa extraordinară pe care o avem în salon este educată, pregătită și selectată din școala noastră. Sunt generații diferite, iar când i-am selectat am ținut cont de talent, profesionalism dar mai ales de caracter, fără de care nu poți ajunge prea departe.
Căutăm tot timpul să ținem pasul cu tot ce e nou deoarece avem o clientelă selectă, care călătorește peste tot în țară și în lume, și mare îmi este satisfacția atunci când spun că doar în marile capitale ale lumii găsesc saloane de talia noastră, dar că profesioniștii noștri sunt mai buni. Pentru că am decis să mergem la seminarii, congrese și concursuri internaționale avem de unde să ne extragem seva pentru arta frumuseții. La bază însă rămâne școala solidă pe care au parcurs-o - „Academia Floarea de Colț“. Cea mai mare provocare în afacerea noastră a fost să pornesc la drum cu șase oameni și să ajung să colaborez cu o echipă de aproximativ 60 de oameni la care an de an mai adăugăm câțiva tineri.“

Care sunt planurile de viitor ale familiei Higiu?
Un proiect ambițios pe care îl așteptăm cu nerăbdare: construirea celei mai mari clădiri dedicate frumuseții din țară, Beauty Palace (Palatul Frumuseții), un loc în care serviciile de frumusețe vor fi completate cu servicii SPA, de relaxare și remodelare.